Din „nimic”

•Ianuarie 9, 2010 • Lasă un comentariu

Imi e greu sa scriu din “nimic”. Imi place sa fac asta, dar parca o fac cel mai bine atunci cand am un punct generator. E placut sa te asezi in fatza unei “unelte” ce iti permite sa transformi in fizic gandul, senzatia si tot ceea ce tu iti oferi zilnic prin propria cugetare, dar chiar si asa ramane greu sa scrii din “nimic”.
Si totusi – sunt atat de multe detalii din viata zilnica ce si-ar gasi implinirea intr-o atingere sau privire. Cunoastem zilnic mii de ganduri a caror “fiinta” nu o constientizam sau o consideram naiva – si culmea, cata fericire ofera naivitatea copiilor, cate miracole s-au nascut din naivitatea celor ce i-au inteles valoarea. Stiu, multora nu ne vine sa renuntam la nevoia obisnuintei zilnice pentru a ne lasa dusi de “valul” naivitatii unor ganduri “prostesti” ce nu tin de foame a doua zi, insa poate chiar acela e punctul ce determina lipsurile zilei de maine. E greu ca intr-o lume condusa de neajunsuri sa mai ai timp sa nu te pierzi printre ele, e poate anormal pentru multi sa te lasi dus de valuri sperand ca doar naivitatea sa te mentina deasupra lor, insa ai pluti atat de firesc…in propria minte nimic nu ia nastere aleator, iar mici reflectii ar aprinde faclii nebanuite de lumea sumbra de pana atunci.
Zambiti va rog! Va scriu din suflet! Iar catre inima vreau sa ma conduc! Acolo va gasesc pe toti cei ce sunteti copii oricare v-ar fi varsta! Acum, am sa ma retrag totusi spre noi reflectii! Astept sa ne vedem prin ganduri!

Cu drag, Tudor

Anunțuri

Sunt ceea ce…

•Ianuarie 9, 2010 • 2 comentarii


Sunt ceea ce nimic nu va mai fi…
Ceea ce clipa se indarjeste sa ramana,
Ceea ce muntele se incapataneaza sa fie…
Sunt ceea ce cuvantul continua sa ascunda.
Ma bucur de clipa in care pot sa respir,
Si ma desfat cu gustul lumii in care traiesc.

Pasesc pe vise scaldate in lacrimi dulci,
Varsate si culese inainte de vreme,
Pierdute in adancurile unui timp salbatic.
Imi place sa adorm in trupul greu,
Presat de patimi, absorbit de idei,
Nascut din propria-i cenusa.

Sorb din bucuria unui chip de copil placerea de a iubi,
Ma strecor in fiinta gandului de a fi zambit candva,
In strop de ploaie, ma joc nevinovat pe propria-mi fiinta.
Tie iti zambesc acum, si iubindu-te pe tine,omul,
Iti soptesc in ganduri…
Sunt ceea ce cuvantul continua sa ascunda…

Dialog cu tine!

•Septembrie 11, 2009 • Lasă un comentariu

00247_midnightfractals_2560x1600

Sa spunem ca cele scrise in ultimele zile au fost un experiment! Mi-ar face placere, ca acum, dupa ce poate am trasat o vaga idee a ceea ce doresc sa urmareasca acest blog, sa am contact cu tine cel care cu mai mult sau mai putin interes ai citit timp de 4 zile mici cugetari. Astfel, te invit astazi, sa adaugi valoare acestei pagini cu simple pareri si sugestii, pentru a cunoaste si eu „figura” celui fatza de care m-am infatisat. Multumesc!

Din arta…

•Septembrie 9, 2009 • Lasă un comentariu

3188925179_f96fe15023

Pentru ca sunt unul din cei care aspira la desavarsire prin arta, si unul din cei care toata viata am sperat ca voi fi demn sa ma numeasc “artist”, uneori in discutii comune sau cu propria-mi fiinta, am cazut in jocul supranumit de Eliade “al ielelor” – si nevinovat, cuprins de patima gandurilor am zabovit printre intrebari ce au raspuns doar in propria fiinta, valabile individual, nascute pentru mister. Astfel, de multe ori, recunoscand si iubind valoarea, m-am intreb daca un mare artist ar avea curajul sa se lase intrebat ce e arta…spun “sa se lase” pentru ca sclipirea unui astfel de om ar naste imediat un raspuns pe intelesul interior al fiecaruia: “dati-mi voie sa va arat”.
Ma gandesc ca e oarecum ciudat si greu ca un mare spirit creator sa caute explicatii verbale firescului, cand intreaga sa structura il indeamna sa ramana fidel intelesului subtil, al gandului dizolvat in noianul de indicii ce nu fac decat selectia celor care vor fi inteles acel: “dati-mi voie sa va arat”. In fond, nimic din ceea ce naste o intrebare nu ar trebui sa nege existenta unui raspuns chiar daca poate prea putini vor fi satisfacuti, intelegand cu adevarat ceea ce creeaza o intrebare in inima celor ce cauta rezolvari. Surprinzator chiar, de nenumarate ori genialul cauta sens si substanta in urma unei intrebari nascocite indelung parca din dorinta de provocare. Astfel poti alimenta ideea de a fi unic si astfel iti poti continua jocul izvorat din forta de a descoperi.
Arta, in forma ei dizolva un volum impresionant de idei, insa cel mai important, arta “instiga” la cunoastere si autocunoastere, generand microbul perfectiunii, a dorintei de a fi mai bun cu fiecare clipa.
Aici este punctul in care brusc nimic nu mai conteaza si aici este punctul in care raspunsul la intreabarea “ce este arta” capata contur. Din acest moment se distinge filosofia, daruirea si maiestria celui ce se va autointitula artist, de aici izvoraste scopul, aprecierea si sensul visului urmat in scopul finit de a raspunde unei simple intrebari.
In substrat defapt, totul are o valenta mult mai mare, un inteles mult mai subtil, mai divin. Totul are un scop generat de existenta, totul se reduce la ceva mult mai simplu, mai pur. Din pacate cursul cel putin ciudat al societatii deturneaza esenta ideii si formeaza false conceptii a idei de performanta. Si totusi pe cine putem acuza ca nu mai exista pretuire, valoare umana, iar marea masa isi urmareste scopul fara scrupule? Cum poti iubi arta cand nu te sfiesti sa te murdaresti prin atitudine, si iti atragi asupra ta blestemul de a-ti crea limite murdare si bolnave ce in arta nu numai ca se simt, dar se si vad prin impietrire.3105748300_52a99b81f6_b
Si totusi, noi suntem un izvor nesecat de zambete, satisfacute sau incrustate fortat pe paleta chipurilor unei extrem de elaborate opere de arta nascuta din totdeauna pentru a fi complexa si geniala. Iubim arta, si nu ne sfiim sa aratam asta, am putea insa sa o si intelegem, sau cel putin sa incercam sa o intelegem mai mult, mai bine. Ideea valoroasa ce da nastere creatiei vine dintr-un segment divin, incolteste in sufletul unui om, si capata valoare inestimabila in clipa in care cineva decodifica mesajul venit pe o cale atat de lunga si anevoioasa, dintr-un punct catre care cel putin declarativ tindem cu totii. Totul ar putea fi mult mai simplu daca am avea curajul sa acceptam ca tot ceea ce inseamna arta nu reprezinta doar un segment de agrement, un izvor de buna dispozitie sau satisfactie umana, ci reprezinta un labirint catre cunoasterea proprie, catre intelepciune si vesnicie tocmai prin “mesajul” trimis indirect de Cel ce ne-a dat viata tocmai pentru a fi ce-a mai de pret opera a Sa. De nenumarate ori am avut cu totii clipe in care ascultand o lucrare muzicala am trait acel declic – am avut senzatia ca ceva se schimba, ca ceva acolo e supra-uman, si cu totii ne indreptam catre finalul unei noi clipe mai bogati, insetati parca de frumos, iubind mai mult tot ceea ce ne inconjoara si pretuind neconditionat tot ceea ce avem. Acea senzatie nu o poate crea decat ce e nascut din acelasi sambure cu noi, din aceiasi sursa fara perturbarea data de limita de a nu te fi cunoscut pe tine insuti.
3179429770_73d5a4148a_oSi totusi…ce e arta? Arta e ceea ce ne place, e ceea ce stim si simtim, e ceea ce iubim neconditionat, e ceea ce surprinzator ne iubeste neconditionat. Arta e o poveste de dragoste, un vis superb in care ne afundam fara teama si in care ne simtim mai impliniti, mai curati,mai buni. Arta ne uneste, ne invata, ne mangaie si ne e cel mai apropiat prieten…
Arta e ceea ce un mare artist ar spune: ” Dati-mi voie sa va arat!” Si ne-a aratat-o…prin noi!


Catre gand…(partea a II-a – continaure)

•Septembrie 8, 2009 • Lasă un comentariu

Blue & Yellow do make Green a Splash

<p>
<font size=”2.5″ face=”Verdana”>


…Ne iubim mult intre noi, si culmea, ne creem propria “poveste” in fiecare zi, brodand o serie de intrigi menite a da culoare si sens sperantei, visului si mai ales dorintei. Intelegem pe parcurs si poate prea tarziu ca ceea ce traim este un pretios “dar” primit de undeva de sus, un loc despre care stim prea putine nereusind a-i stabili nici macar coordonatele clare din inima si sufletul fiecaruia, ne stabilim cu totii “tinte” pe care ne dorim sa le atingem de cele mai multe ori pentru a reusi sa supravietuim, si de prea putine ori pentru a ne confirma valoarea, iar putinele clipe de reala “implinire” le devoram fiecare in stilul nostru insetati parca de o asa zisa “lume mai buna”.

Asa gandeste un om – un singur om din cei 6.6 miliarde de oameni de pe pamant, un om din “societatea” miraculoasa in care traim, a carui identitate nesemnificativa se pierde in noianul de framantari zilnice a omului ce traieste sub forma sociala cunoscuta si acceptata de fiecare ca firesc. Cu totii avem clipe in care luciditatea se confrunta cu speranta, cu totii avem momente in care ne place sa visam, sa analizam, sa ne bucuram de ceea ce ne poate oferi conditia de fiinta inteligenta si extrem de complexa pe care o purtam cu mandrie, respectand faptul ca ne-am nascut si suntem oameni, cu tot ceea ce poate insemna termenul si starea umana.

Iubim cu totii “cartea de seara”, cu a sa “intriga”, cunoastem “gandul de autor”, ne bucuram zilnic de “desfasurarea actiunii”, traim cu multa  patima “momentele culminante” ce au oferit sare si piper intregii “lecturi”,ne bucuram de fiecare capitol scris cu o eleganta inimaginabila de mana celui mai mare artist cunoscut de univers,  iar intr-un final ne indreptam cu totii catre “deznodamantul” fantastic, respiram adanc satisfacuti de ceea ce tocmai am “citit”, si adormim linistiti catre o lume a viselor creata pentru a nu ne permite sa uitam ca traim…

P.S. – va recomand lectura ambelor parti „Catre gand…” simultan

Catre gand…(partea I)

•Septembrie 7, 2009 • Lasă un comentariu

travel_0009


Cine sunt eu…sunt ceea ce esti si tu, cititorule, ceea ce firescul universal a decis ca noi sa fim , ceea ce sute de minti au incercat sa inteleaga cautand o explicatie valabila a ceea ce suntem, sau ceea ce am putea fi. Cu totii suntem ceea ce ne dorim, sau credem despre noi insine ca suntem, nimeni si nimic neavand voie sa ne spulbere visul de “a fi”. Existenta, prin natura sa, ofera dorinta si sansa de a cauta, de a distinge, insa cel mai important, de a intelege. Tine doar de noi…Cu totii suntem si detinem adevarul suprem prin pura confruntare cu noi insine, iar tocmai diversitatea ideilor nascute din aceiasi samanta ne ofera titlul de fiinte complexe.

Noi suntem societate, noi suntem arta, noi suntem ura, dragoste, iubire, frica, pace, noi suntem tot ceea ce ne dorim sa fim prin banala percepere si constientizare a starii de a fi. Am dat nastere conceptului de societate, i-am cautat defectele, am modelat-o dupa bunul nostru plac pentru a-i cauta mai apoi noi slabiciuni menite a motiva diferitele actiuni mai mult sau mai putin responsabile, am remodelat-o si astfel ne putem minti in continuare ca reprezentam fiinte civilizate ce traiesc in perfecta armonie alaturi de iluzii. De aici incolo, cu totii ne construim propriul nostru univers in care traim mai mult sau mai putin fericiti, ne hranim cu ceea ce constient am permis candva sa ne fie furnizat, ne bucuram de micile asa zise placeri ale vietii cotidiene si ne trezim fericiti in fiecare dimineata zicand: “Ce frumoasa e viata”… Sa fie oare asa, sau e doar minciuna ce ne-o autoadministram traind cu speranta ca nimeni nu ne poate minti, iar lumea in sine este o carte simplu de citit seara la lumina lampii inainte de culcare…

E pacat cum de cele mai multe ori ne rezumam la a fi citit doar prefata si eventual capitolul intai pana sa adormim, nestiind ca adevarata “poveste” incepe abia dupa ce somnul razbate tamplele obosite de inca o zi traita in “minunata” societate izolata de valoarea unei povesti bine scrise, gandite si realizate de un creator extrem de iscusit…oare e nestiinta sau nepasare faptul ca adevarata arta capata sens si valoare abia din capitolul al doilea..?                    (va urma)

Modalitate de a zambi!

•Septembrie 6, 2009 • 1 comentariu

...


E interesant cum fiecare ne gandim la a ne fi mai bine fara a intelege sau constientiza ca exista un drum catre asta. Pare un inceput de filosofie ce incep sa scriu , insa mai presus de ceea ce esti tentat sa spui in prima clipa eu iti spun doar ca “pare”. E mai usor sa iti imaginezi ca vrei decat sa iti imaginezi cum sa ajungi sa ai, si poate e normal asa, dar fara a-ti da seama tocmai placerea de a inainta catre “oare ce?” te incurajeaza sa vrei asta. Am idei greu de realizat, am asa zise “vise” pe care le urmez voit sau nu, si ma indrept catre un scop ce mie nu imi scuza mijloacele – tocmai mijloacele ma indruma catre scop.
Prefer sa nu ma descriu prin cuvinte, sa descriu idealuri, sa m-alint prin vorbe asternute pe o fila, descoperita si revelata de o simpla carte de seara. Astept sa te-ntalnesc in imagini ascunse prin idei, sa te provoc la ganduri nascute din cuget, sa iti soptesc cu grija in constiinta mintii ca numai tu esti cel ce conteaza. Cu respect te salut pe tine cel ce tocmai ai citit randuri, simplu iti zambesc imaginar si te asigur ca in curand ai sa intelegi! Ramai doar curios!

cu drag,
Tudor