freamat de cuvinte!

•Aprilie 10, 2010 • 3 comentarii

De nenumărate ori am purtat discuţii legate de ceea ce suntem si ceea ce ne determina sa actionam in situaţii exceptionale sau dimpotrivă in momente de zi cu zi, iar de cele mai multe ori interlocutorii cautau sa îşi explice neimplinire ca rezultat al factorilor externi, constiinta si sinele fiind vizibil afectate de incapacitatea intelegerii “firescului” in care ne gasim astazi. Avem tendinţa sa blamam tot timpul modul in care decurge viaţa noastră, adesea dând vina pe soarta, pe oameni, pe societate in ansamblul ei, când defapt singurii care o ghideaza pe calea urmată suntem noi.  Dumnezeu ni s-a daruit in totalitate, oferindu-ni-se ca ghid permanent prin suflet! Intelepciunea individului am putea-o măsura nu cu observatii menite a judeca sau a da ultimatumuri, ci am putea-o recunoaşte prin capacitatea acestuia de a-si asculta Dumnezeul din sine, ori echivalentul ce rezuma intr-un singur cuvânt, mai simplu de înţeles, si anume suflet!

 Aparenta stării de fiinta marunta domina subconstientul celor mai mulţi dintre noi, iar secundele in care ne permitem sa visam, de cele mai multe ori sunt brusc catalogate ca fiind naivitati deşi, culmea, tocmai acelea sunt cele care ne fac cu adevărat bine in conditia si starea de om. Asa zisa complexitate umană exprimata adesea prin sintagme gen „omul este o fiinta complexa” sau “viata nu e usoara!” ne duce pe cei mai multi cu gândul la un lanţ complicat de insusiri, stări, caracteristici pe care le avem ca fiinte, adăugând firesc si aproband impresia noastra de zi cu zi ca viaţa este complicata, grea, iar toate aceastea au un motiv: omul este o fiinta complexa, deci, cum ar putea fi altfel viata sa si tot ceea ce ea generează decat complex, dificil, greu de înţeles! La prima impresie poate parea putin tras de par ceea ce tocmai am scris, si pot fi contrazis foarte uşor in ceea ce priveşte intelesul sintagmelor care da, este cu totul altul pe buna dreptate, insa rezonanta din subconstientul celor mai mulţi dintre noi este cea pe care am spus-o, iar ceea ce am vrut sa subliniez in primul rând a fost ca mult prea multi factori din întreaga societate, ca vorbim aici de educaţie, de proverbe si zicale, de citate sau fraze ca cele de mai sus (aparute in urma unor cugetari sau chiar studii extrem de valoroase dar prea putin explicate si intelese de omul de rand) îndeamnă la necunoastere, promovează conceptul amintit mai sus de om marunt si impinge la proasta intelegere a idei de om si viaţa complexa!! In fapt, cam totul a fost si este construit pe idei false, constituite intr-un sistem piramidal extrem de bine inchegat, induse pentru o mai simpla manipulare, dar asta este o cu totul alta discuţie de care insa trebuie sa fim permanent constienti! Poate parea complicat, daca nu chiar inuman, sa reusesti sa iti recladesti un intreg mecanism interior nascut si crescut intr-un mediu poluat, bombardat din toate partile cu sute de prejudecati si concepte false ce s-au asternut pe spatele fiecaruia dintre noi sub forma unei poveri greu de carat, intr-o lume in care cei ce nu tin pasul sunt calcati in picioare la propriu de cei care vin din urma. Ar fi gresit de asemenea sa ii judecam si pe acestia, pentru ca orbit de ale tale, tu insuti ai calcat pe zeci de fiinte vii, fiindu-ti mila chiar, insa vesnic constient ca daca te-ai fi oprit sa ii ajuti, soarta ti-ar fi fost aceiasi – pentru ca din pacate, toti gandesc, si ar fi gandit asemeni tie!

 In realitate insa (subliniind valentele multiple ale cuvantului si mai apoi idei de “realitate”), toate acestea au o cu totul alta rezolvare extrem de palpabila, dar pana la ea, o simpla schimbare a disponibilitatii ce tine de perceptia constienta a tot ceea ce reprezinta exteriorul nostru va face lumina pana si in cele mai intunecate si indepartate cotloane ale constiintei fiecaruia. Am subliniat cuvantul “disponibilitate” pentru ca aceasta este prima conditie si cea mai greu de realizat intr-un context ca cel descris pana acum, si in care ne aflam cu totii! E greu sa iti oferi sansa si timpul de a gandi putin si a privi lucrurile dintr-un alt unghi, cand te-ai obisnuit sa inghiti totul pe nemestecate, asa cum ti se ofera, fara a-ti pune macar intrebarea “de ce?” ti se ofera. De cele mai multe ori “disponibilitate” este filtrul ce separa cu cruzime oamenii in categorii a caror soarta e pecetluita fara voie, si a caror singura vina a fost neglijenta nascuta tot din frustrare, insa nimeni si nimic nu are dreptul sa ne inchida ochii definitiv lasandu-ne fara nici cea mai mica urma de lumina – iar decizia de a-i redeschide sau nu, tine strict si numai de noi. Peste liberul arbitru nici insusi Dumnezeu nu a trecut si nu va trece vreodata, pentru ca ar insemna sa se nege pe Sine – si aici, ajungem exact de unde am pornit, acolo unde viata ne-o ghidam si ne-o construim singuri, tocmai prin deciziile aparent marunte pe care fiecare dintre noi le luam zilnic. Ii privim cu admiratie pe cei numiti ca fiind “intelepti” de catre istorie, oameni etc.. Greseala mare este insa atunci cand intre “intelept” si “inteligent” sau “invatat” nu se face diferenta. E adevarat – intelepciunea vine odata cu interesul pentru a invata, a descoperi,  a revolutiona concepte sau idei, dar toate acestea se intrepatrund tocmai pentru ca “invatatul” si-a oferit “disponibilitatea” de a cauta si de a intelege. Inteligenta i-a favorizat intelegerea si mai apoi recunoasterea sociala, insa in ciuda acestora, impresia intelepciunii in multe cazuri este gresita. “Intelepciunea” reprezinta dupa un lant ce contine “intelegere” pura si mai presus de toate “acceptare”, “intelepciunea” reprezinta “fericire suprema”! Imi veti spune: ok – fericit esti atunci cand iti este bine, asta inseamna ca daca imi este bine sunt intelept? Eu raspund ca da – esti intelept atunci cand esti fericit, iar fericirea traita de tine inglobeaza intregul univers atat fizic cat si mental – pentru ca a fi fericit in sensul descris, inseamna sa fi inteles deja modul de functionare al cadrului universal, acceptandu-l! Si imi justific raspunsul exact prin toate cele spuse pana acum, de la primul cuvant pana la ultima fraza. Ideea intelepciunii e sinonima cu fericirea suprema, pentru ca vei fi intelept atunci cand absolut tot ceea ce te inconjoara iti ofera fericire si stare de bine.

 Pare simplu, insa pana acolo, ceea ce urmeaza e munca pura cu sinele, cu poverile asternute fara mila pe spatele si mintile noastre, inseamna o impotrivire si o justificare totala in fata tuturor evenimentelor ce se desfasoara salbatic intr-o inertie fara margini. Dar tot ceea ce trebuie retinut este ca intelepciunea se invata, si porneste din simpla si mult repetata in randurile de mai sus “disponibilitate”. De aici incepand, desi pare in contradictie cu sutele de fraze folosite de mii de ori de noi toti, singurul care trebuie sa ne ghideze spre intelepciune si implicit fericire este sufletul, cel creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, iar negarea caii pe care suntem ghidati de suflet, ar insemna negarea lui Dumnezeu. Tot timpul am considerat ca noi toti suntem doi – minte si suflet! Mintea pamanteasca, si sufletul divin! De cele mai multe ori cea care creaza incompatibilitati, variante, nemultmiri este mintea, sufletul, daca inveti sa il asculti, iti va sopti o singura cale, o singura varianta ce te conduce spre mult ravnita fericire. Intelepciunea este supraestimata artificial tocmai pentru a ne indeparta de ea, pentru a simti ca ea exista undeva departe, acolo unde noi, simpli muritor, nu am putea-o ajunge! Intelepciunea consta a invata negresit si in a accepta calea desemnata de sulet (de Dumnezeu) in tot ceea ce facem zi de zi! Viata poate fi perceputa ca o “vacanta” oferita de Dumnezeu noua, pentru ca altfel nu as putea intelege miile de senzatii ale “omului complex” ce ofera bucurie, placere si ma refer aici si la simpla gura de apa bauta de cele mai multe ori in graba.

Mintea ta, in clipa de fatza, incearca sa iti sopteasca, ca ceea ce tocmai citesti este un ideal, este o “poveste” pe care o “auzi” si care pentru moment poate sa iti placa,  insa este ireala (de parca ai sti cu adevarat ce este real si ce e ireal), dar daca ai cobora fizic, punctul de interes, sinele, modul prin care te percepi tu pe tine, din cap, in piept, si ai gandi cu inima (sufletul), singurul scop al mintii fiind acela de a pune in aplicare fizic, prin impulsuri nervoase, impulsul generat de sentiment (sentimentul, senzatia – modul de gandire al sufletului), ai folosi mintea ca un interpret in perfect echilibru cu sufletul divin, ai descoperi ca ceea ce tocmai ai citit iti poate schimba viata si modul de percepere a tot si toate cele ce te inconjoara…cum spuneam, tine doar de “disponibilitate” si de capacitatea ta de a vrea sa intelegi. Sar peste incheieri menite a te face sa te simti bine, menite a incheia 10 – 15 minute de placere nascuta in clipa regasirii in textul de mai sus, si fac asta pentru ca ceea ce tocmai ai citit nu vreau sa aiba o incheiere, ci dimpotriva vreau sa reprezinte un inceput al tau, al nostru, al fiecaruia dintre noi. Am “naivitatea” mentala de a considera ca siguranta cu care am “rostit” cuvintele de mai sus vor reusi sa iti patrunda adanc, mai intai in minte si apoi in suflet, si am “convingerea” sufleteasca, ca tot ce e aici, e doar inceputul fara de incheiere pe drumul intelegerii catre intelepciune.  

Anunțuri

Pentru voi!

•Martie 11, 2010 • Lasă un comentariu

Pentru ca usor usor au inceput sa apara pareri si comentarii despre diferitele articole postate pe acest blog va invit sa discutam! Va invit sa propuneti subiecte, sa oferiti sansa de a dezvolta noi idei pe care promit sa le abordez cum stiu mai bine. De asemenea va provoc pe voi, pe fiecare, sa scrieti articole pe care le voi posta aici si pe care le vom discuta. Scopul si ideea acestui blog in secunda in care m-am hotarat sa il creez a fost pentru a indemna la cunoastere, pentru a deschide acea portita ruginita din fiecare, portita ce zilnic devine tot mai putin vizibila. Cu totii cunoastem adevarul si cu totii detinem un secret al nostru, al tuturor, insa putini avem curajul sa infruntam „vălul” ce ne desparte de visul comun! Incerc astfel sa va provoc la a va cunoaste pe voi insiva, la a va descoperi si la a va surprinde de bogatia ce se ascunde in spatele unei simple cautari!
cartedeseara@gmail.com va sta la dispozitie – cu drag, va astept!

o noua fila!

•Martie 7, 2010 • 1 comentariu

Imagineaza-te ramanand singur intr-o lume izolata de tot ceea ce tu te-ai obisnuit sa cunosti. Cum te-ai simti?

Probabil in primele zile sentimentul pustietatii te-ar innebuni, te-ar indeparta de speranta ca singur vei putea supravietui si mereu vei cauta ceva de care sa te legi, de care sa te apropii pentru a te confunda cu lumea veche. Apoi vei incerca sa recreezi conditiile pe care tu le cunosti deja, dar in timp ai sa iti dai seama ca nimic nu se aseamana cu ce a fost, iar ceea ce este simti ca nu ti se potriveste. Mai presus de orice incep sa iti puna probleme gandurile de supravietuire, si cu fiecare clipa ce trece te simti tot mai aproape de singura stare ce iti da neincetat tarcoala – nebunia. Ai da orice pentru a te reintoarce, insa viata de acum iti ucide clipele de liniste nascute din memorie, traite demult, regasite departe, in vremuri ce nu le-ai pretuit indeajuns. Mintea iti joaca feste neincetat, ai mereu iluzii, iar lucruri ce mai ieri iti pareau banale, acum le-ai apara cu pretul vietii. Te simti invins, iar cuvinte fara sens iti strabat corpul urcandu-te spre vazduhul noii lumi in care te regasesti doar prin necunoastere. Ai fi vrut sa fie altfel, sa fi putut schimba firescul, sa fi nascut singur o lume in care ceea ce simti in clipa asta sa nu existe. Si atunci cum te-ai mai fi gasit? Cum ai fi putut cunoaste tot ceea ce stii despre tine, daca intreaga paleta a starilor ar fi reduse la jumatate? Nu stii cum, dar parca nici nu iti mai pasa atat de mult. Filosofia de alta data, acum, nu dovedeste a face fata inteleptului ce urmeaza sa devii, din suferinta nascandu-te purificat, invatat de ceea ce doar mediul ostil a putut face. Esti in starea in care orice zgomot te sperie si simti cum iti frange corpul scaldat in linistea nebuniei proaspat cunoscute. Ai vrea sa te poti intoarce, insa calea se scurge doar inainte, condamnandu-te la a o urma impotriva oricarei dorinte. Te rog sa ma ierti – pentru suferinta – pare a-ti spune mintea negand orice motiv al starii tale, parand a-ti sopti ca esti pe calea cea buna, iar lumea ce-o traiesti e inca “o vreme” pe care trebuie s-o treci, chiar de nu le mai stii numarul. Aparent firesc iti dai seama ca vietile tale se scurg simultan in clepsidre diferite, iar nisipul ce alearga prin gaturile timpului iti releva notiunea de “inainte” si “dupa”, proportia secundelor modificandu-se aleator. In viitor, gandul iti va fi schimbat, pentru a se potrivi vremurilor de atunci, si doar de ceea ce traiesti acum conteaza forma zambetului pe care il vei avea…

Deocamdata, rapus de somnul greu ce te incearca, adormi in lumea noua de care inca iti e frica, promiti ca maine vrei sa o iubesti si pe ea asa cum este, si te trezesti confuz, mirat de ceea ce tocmai ai visat!

Time to words…

•Februarie 25, 2010 • 4 comentarii

Fara dorinte incepi sa te inneci in propriile ganduri, blocat fiind de singura clipa, ce urmeaza sa iti schimbe viata. Te intrebi de unde sa incepi si spui ca ce va urma e bine, iar pofta de a te lasa condus de vise iti aglomereaza clipa de luciditate. Si totusi ramai permanent blocat in jocul nascocit de natura, balansand intre onest cu tine si onest cu mine insumi. Fulgerat parca de idei, incepi sa te zbati intre a fi vrut sa alegi calea si a fi vrut sa negi ca ea exista, desi o simti zilnic printre miile de viziuni nebuloase pe care le traisti. Ai mereu mici revelatii, desi aproape de fiecare data iti dai seama ca e ceea ce stiai deja, iar faptul ca in acest moment gandesti ca e darul Celui de Sus care a fagaduit ca doar lasandu-te sa descoperi singur vei fi inteles candva. Si totusi ramai blocat in a crede fara frica si a actiona fara cuget. Mereu te zbati si te framanta ziua de alta data, cautand sa o intelgi macar pe cea ce tocmai se scurge, invins de chinul de a fi inteles. Si surprins remarci ca merge – blocandu-ti mintea reusesti sa vorbesti cu tine si incepi sa crezi, desi urma de indoiala te asteapta in spatele coltului ce curios te indrepti sa-l descoperi. Imagini scurte ti se desfasoara prin minte incercand sa intelegi ce tocmai scrii, promitandu-ti tie ca nu vei schimba nimic din ceea ce vezi. Usor usor esti absorbit de joc, ceea ce vedeai ca fiind dificil curge acum de nicaieri, chiar de mintea iti creeaza mici blocaje pentru a te tachina, pentru a te pune la incercare, si culmea, esti constient si zambesti dadu-ti seama, insa tu omul te intelegi prea putin pentru a descoperi adevarul tau! Incepe sa te cunosti pe tine pentru ca apoi sa poti cunoaste secretul ce iti va fi revelat, viata ce aparent fara voie ai ales sa o cunosti te asteapta cu bratele deschise. Urmareste prin cuvinte ce tocmai ai citi, cauta-ti scopul tau de a intelege, iar frazele dezbraca-le de cuvinte – percepe doar energia. Intereseul tau e sa descoperi cum sa nu te lasi condus de negare, sa inveti sa iubesti neconditionat, ceea ce urasti cel mai mult, iar da, fiecare virgula e pusa acolo unde ii este locul. Au trecut cinci minute, iar ceea ce simti va disparea in 2. Tine doar de tine cum ai sa treci si peste asta!

Pare c-as fi inteles

•Ianuarie 18, 2010 • 6 comentarii

Pana la urma catre ce tindem? Cu siguranta paleta viselor nascute de om se intinde pe o suprafatza cel putin egala cu numarul celor ce le dau nastere, iar fiecare individ isi manifesta dorintele in permanenta prin tot ceea ce face voit sau nu. Dar oare cati au devenit cu adevarat constienti de faptul ca oricare ar fi propriul vis suprem, tot ceea ce cauta nu este altceva decat “simpla” fericire.

Stiu! Veti spune ca nu am adus nimic nou si ca e un lucru extreme de simplu, logic si banal ceea ce tocmai am scris, insa la o abordare un pic profunda s-ar putea ca imaginea fireasca a cuvintelor sa isi schimbe natura, deschizand un intreg lant al slabiciunilor. De ce spun asta: incercand sa caut o definitie a “fericirii” (oricat de ciudat si nepotrivit ar suna) am gasit cateva citate ale unor uriase personalitati:

–         “Fericirea… un episod trecător în marea dramă a durerii.” (Dostoievski)

–         “Fericirea e un ideal al imaginaţiei, iar nu al raţiunii.” (Kant)

Intreaga viata este cladita pe provocari personale sau “impuse”, iar orice actiune este inevitabil cantarita prin iubire sau frica! Chiar daca fericirea se naste din iubire, de cele mai multe ori actionam din frica, fapt ce nu poate sa treaca fara repercursiuni directe asupra evolutiei individuale. Gasind citatele de mai sus am fost surprins ca oameni de o asemenea valoare au gasit ca simpla explicatie a fericiri cuvinte “negre” nascute din frica (oricand s-ar fi manifestat aceasta). Nu e cazul sa judec, pentru simplul motiv ca viata fiecaruia poate duce la concluzii diverse, insa responsabilitatea cuvantului ce poate dainui secole apasa, oricare ne-ar fi vointa!

            Am ales cele doua citate doar ca un mic exemplu a parerii legate de fericire a unor personalitati marcante din istoria universala, fara a vrea sa ma tin legat prea mult de ele, si fara a cauta un exemplu pozitiv sau negativ. Tot ceea ce am vrut a fost sa creez o diferenta intre notiunea de fericire si ceea ce realizam sau insemnam de-a lungul vietii, popular existand conceptia si tendinta de a fi fericiti doar atunci cand ai obtinut ceea ce ti-ai propus. Greseala tocmai aici apare – mereu ne stabilim tinte, ne dam ultimatumuri si ne impingem la extrem suportand poveri tot mai grele pentru a atinge “visul”. Radem, ne bucuram de micile placeri, dar in permanenta ramanem apasati si condusi de scop fara a trai pe deplin momentul ce tocmai s-a scurs. Vad si am vazut asta in zeci de persoane – oameni care au uitat sa traiasca doar pentru ca au un vis adanc si astfel, fericirii ii dau o valenta imaginara, iesita din context si extrem de rara. Ideea e ca “fericirea” e o chestiune de abordare! Nu tine de filosofie sau realizare personala – nu tine de ceea ce ai, sau ceea ce ai putea avea. Fericirea tine de tine, de clipa ce se scurge, iar tu stii, pentru ca ai invatat, sa ii zambesti! Eu unul nu iti pot spune ce sa faci pentru a fi fericit, dar iti pot spune ca o vei gasi in clipa in care ai sa incerci sa o traiesti, nu doar sa o visezi. Ea exista acum, o simti si o traiesti mereu, zambindu-ti tie in propria constiinta, privind mereu senin la ceea ce traiesti. Fericirea se naste atunci cand intelegi ca scopul tau exista, nu doar aici pe pamant, ci in intregul univers, iar clipele mai putin placute au menirea lor, cu scopuri precise venite de sus! Fericirea e intelepciune pura, revelata de propria constiinta atunci cand “visul” capata sens evolutiv, iar singura ta preocupare a fost sa-l intelegi…

            Ma bucur ca am avut ocazia sa iti impartasesc din nou ganduri, am asternut senin cuvinte calde pe o noua fila din “Carte de seara”, si iti marturisesc ca gandul de a le fi citit ma onoreaza – te-astept sa imi spui cum ti-au priit!

Ador ideea de a ma numi…

•Ianuarie 12, 2010 • Lasă un comentariu


Ador ideea de a ma numi nebun,
Un suflet fals nascut din bolnava minte
Ce naste idei stralucite
Din armonia unei vechi obsesii.

Ador gandul care obsedeaza
Eschivand ratiunea unei intregi lumi
Ce se complace a juca un rol figurativ
Calcand aleator prin pulbere de vise…

Iubesc lumina nascuta din osanda unui gand
Ce se dezvolta patimas prin inima de gheata
Prin ceata ma topesc si ma innec in vorbe
Vorbite fara voie, nascute doar din frica.

Murind incerc s-adorm, un zambet tot mai fals,
Spre ceruri ma indrept, iar clipa ce-o sa vie
Invie iar speranta, departe de trufie,
Ma nasc, zambesc si rad, de viata ce-o sa vie…

Ce-ar fi fost

•Ianuarie 11, 2010 • 2 comentarii

Adesea, cu gandul la ce-ar fi putut fi ma intreb ce-ar fi fost daca nu m-as fi nascut! Ce-ar fi lipsit pamantului daca eu, cel ce sunt nu m-as fi numarat printre miliardele de suflete ce zilnic construiesc aura lumii! Nimeni nu poate spune daca ar lipsi ceva, iar orice abordare a ideii nu ar putea fi decat subiectiva. Ce-ar fi fost daca tu nu ai fi existat? Ce gol s-ar simti? Ne macina idea ca suntem prea mici… nesemnificativi, desi uitam fortza din noi ce face pamantul sa se miste! In jur, mereu cauti ceva, disperat te agati de clipe ce pentru putin te fac fericit! Cei din jur te privesc pentru simplul motiv ca existi nestiind de ce, neintelegandu-si nici propria menire! Traim zilnic printre straini, conjunctural ne intalnim, iar cele cateva cuvinte folosite implinesc un protocol nascut de vreme!

Si daca nu ne-am fi nascut? Am fi fost mai putini ar zice unii, negandu-si propria existenta! E ciudat cum atunci cand te nasti esti privit ca si cum tu ai schimba lumea, iar gandul de a fi deosebit iti este insuflat mult timp, iar o data cu trecerea timpului societatea face orice pentru a-ti rapi acest fapt! Prin orice mijloc, esti redus la a nu iesi din tipar, esti constrans la a nu indrazi sa gandesti mai mult decat supravietuirea, esti impins la a crede, ca daca nu te-ai fi nascut am fi fost cu unul mai putin! Adevarul insa dainuie in necunoscutul propriu! Tot ce fac aici , tot ce scriu si am scris este sa te fac pe tine cel ce ma privesti sa cauti! Ma chinui zilnic sa ma descopar cel ce am fost, sa inteleg cel ce sunt si voi fi pe vecie! Dumnezeu ne-a creat pentru a se cunoaste pe El insusi! Cauta-te pe tine insuti si descopera-te pentru ca esti la un “val” distanta de adevar. Cuvinte nascute de nicaieri te conduc pe calea cea dreapta, iar scopul gandului e de a te impinge spre adevarata realitate. Fara tine, tu, cel ce citesti pamantul ar fi fost mai sarac! Noi toti am fi avut o veriga lipsa, ne-am fi simtit incompleti, iar pe tine, cel ce faci parte din noi toti te iubim; desi nu o stim mereu -lipsa ta ne-ar face drumul mai lung!

Clipa de fatza e pentru tine, iar mai presus de tine este mereu cineva ce v-a veghea oricare iti vor fi fricile. Crede si tot ce visezi se va implini chiar sub ochii tai, iar asta nu e o speranta sau o incurajare, ci e un fapt ce a permis intregii lumi sa se nasca! Iubeste sa razi, crede in zambet iar lumea ti se va revela! Asta e ceea ce sunt sigur! Asculta si citeste cu inima tot ce iti este oferit, iar mai presus de vise priveste-te pe tine in umbra celui ce ai fost in clipa ce-o sa vina! Si te rog – cunoaste-te prin ganduri, absorbit de lumina!