Sunt ceea ce…

Sunt ceea ce nimic nu va mai fi…
Ceea ce clipa se indarjeste sa ramana,
Ceea ce muntele se incapataneaza sa fie…
Sunt ceea ce cuvantul continua sa ascunda.
Ma bucur de clipa in care pot sa respir,
Si ma desfat cu gustul lumii in care traiesc.

Pasesc pe vise scaldate in lacrimi dulci,
Varsate si culese inainte de vreme,
Pierdute in adancurile unui timp salbatic.
Imi place sa adorm in trupul greu,
Presat de patimi, absorbit de idei,
Nascut din propria-i cenusa.

Sorb din bucuria unui chip de copil placerea de a iubi,
Ma strecor in fiinta gandului de a fi zambit candva,
In strop de ploaie, ma joc nevinovat pe propria-mi fiinta.
Tie iti zambesc acum, si iubindu-te pe tine,omul,
Iti soptesc in ganduri…
Sunt ceea ce cuvantul continua sa ascunda…

~ prin tudorbogdanb pe ianuarie 9, 2010.